Un craniu uman a fost găsit pe o stradă din Vaslui: ar fi fost mâncat de câini
Caz șocant la Vaslui: craniul unui om a fost găsit de oamenii legii pe o stradă din oraș. Surse apropiate de anchetă susțin că omul ar fi fost mâncat de câini.
„La data de 22 iulie 2024, ora 16.47, Poliția Municipiului Vaslui a fost sesizată, prin apel S.N.U.A.U 112, cu privire la faptul că, pe strada Alexandru Vlahuță din municipiul Vaslui, ar fi fost găsit un craniu ce pare a fi de natură umană, adus de câini”, transmit sursele noastre.
Polițiștii Biroului de Investigații Criminale Vaslui, Serviciului Criminalistic și Serviciului de Investigații Criminale Vaslui au efectuat căutări în zonele limitrofe locului unde a fost găsit craniul, fiind folosit inclusiv un câine de urmă din dotarea Inspectoratului Județean de Poliție Vaslui, fără a fi identificate alte fragmente osoase.
„Craniul a fost ridicat de către polițiștii criminaliști și transportat la Serviciul Județean de Medicină Legală Vaslui pentru a fi expertizat, în vederea stabilirii vechimii și provenienței acestuia.
Cercetările sunt continuate de către polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Vaslui, în cauză fiind deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, iar în funcție de rezultatul expertizei medico-legale, urmează a fi dispuse măsurile legale”, mai arată sursele invocate.