Inspectori ISU, control la Policlinica Vaslui. Au intrat în cabinete peste medici şi pacienţi – prefectul cere lămuriri

Inspectori ISU, control la Policlinica Vaslui. Au intrat în cabinete peste medici şi pacienţi – prefectul cere lămuriri

Reprezentanți ai Inspecției de Prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vaslui au efectuat, miercuri, o acțiune de verificare la Ambulatoriul de Specialitate al Spitalului Județean de Urgență (SJU) Vaslui. Aceștia au intrat în diverse cabinete, inclusiv cele de Endocrinologie, Urologie și Oncologie, unde medicii ofereau consultații pacienților, iar în unele situații, pacienții…

Dr. Tătaru: Întâlnesc zilnic pacienți care își pun speranța în mine ca medic, dar și în Dumnezeu

Dr. Tătaru: Întâlnesc zilnic pacienți care își pun speranța în mine ca medic, dar și în Dumnezeu

Într-o lume în care sănătatea este poate cel mai de preț bun pe care îl posedăm, cuvintele „Să fim sănătoși!” capătă o rezonanță copleșitoare. Medicul Nelu Tătaru, fost ministru al Sănătății, împărtășește cu noi experiența acumulată în domeniul medical, subliniind importanța cultivării sănătății atât fizice, cât și emoționale. „Fără sănătate, nu avem nimic! Pentru a-ți…