Personaje de moravuri ușoare: Boroș și Braniște, fani înrăiți ai lui Dumitru Buzatu- FOTO
În plină zi de 8 Martie, o zi dedicată recunoașterii și aprecierii femeilor, scene aiuritoare au avut loc pe străzile municipiului Bârlad, unde s-au adunat primarul prostituat Dumitru Boroș și un consilier local liberal cu trecut la CFR. Scopul întâlnirii a fost acela de a distribui mărțișoare cu eticheta PSD. Cei responsabili cu buna desfășurare a procesului decizional se plasau în fața cetățenilor cu simboluri politice contradictorii, semănând confuzie și creând un precedent de incoerență și lipsă de respect față de electorat. Sunt membri ai PNL, dar împărțeau marțișoare pentru PSD. Moravuri ușoare, marca Boroș!
Acest act nu face altceva decât să arunce în derizoriu importanța zilei de 8 Martie, care ar trebui să fie un prilej de celebrare a femeilor și de reflectare asupra valorilor acestora în societate. Plătit din banii cetățenilor, Boroș a chiulit de la program ca să facă propagandă electorală. Fix de buruienile politicienilor aveau nevoie bârlădenii. Cetățenii muncesc din greu ca să plătească un trântor să ducă un trai de lux. Oamenii și-au pierdut speranța că Boroș și gașca lui vor rezolva probleme vitale precum străzile neasfaltate, lipsa apei potabile sau a canalizărilor. Nu mai vorbim de prețul exagerat al apei. Lucrurile acestea reprezintă nimicuri pentru Boroș, Bîca și acoliții lor. Fanii șpăgarului Dumitru Buzatu s-au dus la PSD după portbagajul cu bani. Cui a împărțit Boroș flori? Batrânelor care abia își duc traiul din pensiile mizere. Tristețea de pe chipul bietelor femei nu a putut fi alungată cu firul de buruiană cu care Boroș visează că va aduna voturi.
Motanul Braniște- marionata lui Buzatu și a turmentatului Polak
Un alt episod regretabil s-a adăugat recentului scandal politic de Ziua Femeii în Vaslui, odată ce viceprimarul Lucian Braniște, alături de primarul Dumitru Boroș, au fost surprinși împărțind mărțișoare, purtând simbolurile PSD. Cu toate că această acțiune ar fi trebuit să fie dedicată celebrării femeilor, Braniste și Boroș au transformat-o într-un spectacol de oportunism politic, lipsit de respect față de valorile autentice ale sărbătorii.
Cei doi fani înrăiți ai lui Dumitru Buzatu sunt acum colegi în cadrul PSD, după ce au migrat de la PNL. Aparent, interesele personale și meschine au fost mai presus de integritatea politică și de respectul pentru alegători, conducând la o lipsă de credibilitate și coerență în acțiunile lor. Și Braniște este membru PNL, dar joacă în gașca lui Dumitru Buzatu.
Braniște este marioneta baronului PSD și a stăpânilor săi, turmentatul Tudor Polak și mama sa, țepuitoarea Simona. Cârdășia dintre ei este cunoscută, la fel și jmenurile făcute cu Vasile Pavăl, primarul PSD care a supt bugetul Vasluiului în ultimii ani.