Mihai Barbu (PNL) recunoaște că o are mică, foarte mică, și că îi plac resturile
Mihai Barbu, mâna dreaptă a lui Nicolae Ciucă, le râde în față vasluienilor și spune că Nicolae Ciucă, cel care a distrus PNL Vaslui, va căștiga alegerile. În același timp Barbu recunoaște că o are mică, foarte mică. La șansa de a câștiga un mandat de parlamentar ne referim. Colegii săi de partid susțin că nici partea funcțională a cerebelului nu ar fi prea dezvoltată, de vreme ce Barbu visează că “analfabetul” Ciucă va câștiga alegerile cu voturile Vasluiului. Prezent la Huși, într-o întâlnire electorală, președintele interimar al PNL le-a transmis colegilor săi că este conștient că ar putea obține un mandat de deputat doar prin redistribuirea voturilor – un mod elegant de a spune că se mulțumește cu resturile rămase de la alții.
“Domnului Barbu îi plac resturile, nouă nu. PNL este un partid serios, dar dânsul nu pare să aibă aceeași viziune, iar el și cei care îi sunt loiali și îi înghit toate ideile ar trebui să ne lase să ne vedem de treabă. Cetățenii din acest județ votează PNL pentru că nu ne-am vândut PSD-ului,” au declarat liberalii prezenți la ședința de la Huși, deranjați de derapajele și ambițiile personale ale lui Barbu.
În mod ironic, omul lui Ciucă, trimis la Vaslui parcă pentru a destabiliza organizația PNL, pare să aibă un plan ascuns. Prin acțiunile sale constante, el demonstrează că tânjește după foștii colegi de la PSD, cu care a început să bată palma în culise, trădând astfel discursul oficial al PNL. Cu toate că în declarații publice susține că PSD este principalul adversar, în realitate, Barbu pare dispus să facă orice compromis pentru a-și păstra funcțiile.
Funcțiile l-au făcut să uite repede de orice principiu de moralitate, iar acțiunile sale scot la iveală o lipsă de integritate politică alarmantă. În loc să lupte pentru interesele comunității, Barbu preferă să negocieze în umbră și să vândă bucăți din organizația PNL. Fie că își dorește mai multă putere sau doar să fie pe placul celor din PSD, este evident că Barbu a ajuns să fie mai preocupat de propria carieră decât de cei pe care ar trebui să-i reprezinte.
Dacă Barbu nu reușește să câștige susținerea vasluienilor, vina îi revine în întregime. Vasluienii au nevoie de un lider care să respecte valorile și interesele lor, nu de un politician care să se mulțumească doar cu “resturile” altora.