Cursa pentru Primăria Bârladului: Toți o apă și-un pământ!
În contextul alegerilor locale, o serie de candidați și-au anunțat intenția de a se înscrie în competiția pentru funcția de primar al Bârladului. Sunt însă puse sub semnul întrebării calitățile și motivele candidaților principali. Unul mai breaz ca altul!
Printre aspiranții la fotoliul de primar se numără cunoscutul „distrugător” Boroș, care a traversat diverse apartenențe politice fără să rămână într-un anumit tabără, medicul veterinar Petcu, cu un profil mai puțin cunoscut în peisajul politic local, viceprimărița Vintilă, care susține că poate aduce o schimbare pozitivă în ciuda criticilor privind mandatul său anterior, și Marius Iamandi, candidat susținut de Partidul Unității și Solidarității Locale, prezentându-se sub umbrela controversată a lui Piedone.
Însă, printre aceste nume familiare, se remarcă și prezența unei candidaturi independente, cea a Oraniei Vlasin, o activistă comunitară dedicată deja inițiativelor de sprijin pentru locuitorii orașului. Prin discursul său, Vlasin argumentează nu doar necesitatea unei schimbări, ci și capacitatea și implicarea prealabilă în comunitate care, după părerea sa, o pregătesc pentru a ocupa funcția de primar.
“Cine vrea postul de primar în Bârlad? Păi, distrugătorul Boroș, care nu știe de el, că e penelist, că e pesedist. Apoi, candidează pentru PNL…medicul veterinar Petcu. Nu cunosc, n-am auzit!Pentru U.S R., viceprimarița Vintilă, care a avut ani de zile puterea să facă ceva pentru voi, nu a făcut nimic, dar vrea din nou să nu facă nimic. Voi decideti! Sub poza lui Piedone, asumându-și meritele altora, din partea PUSL candidează Marius Iamandi. Și…eu, o muiere, independentă, care deja sunt in slujba comunității prin multe acțiuni, mult înainte de a mă decide sa candidez. Decideți!” a declarat bârlădeanca Orania Vlasin.