Camera Deputaţilor: Ziua naţională a Salvamont România – la 1 august
Camera Deputaţilor a adoptat proiectul de lege care instituie ca Ziua naţională a Salvamont România să fie sărbătorită la 1 august în fiecare an.
S-au înregistrat 210 „voturi” pentru şi 31 abţineri.
Actul normativ are ca obiect de reglementare instituirea zilei de 1 august ca Ziua naţională a „Salvamont România”.
„Parlamentul, Administraţia Prezidenţială, Guvernul, autorităţile administraţiei publice locale, precum şi instituţiile publice aflate în subordinea sau coordonarea acestora, pot organiza sau sprijini logistic şi material manifestările dedicate acestei zile”, declară deputatul Nelu Tătaru.
De asemenea, autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, precum şi instituţiile aflate în subordinea sau coordonarea acestora, pot aloca fonduri din bugetele proprii în vederea organizării şi derulării în bune condiţii a manifestărilor desfăşurate cu acest prilej, în limita alocărilor bugetare aprobate.
Camera Deputaţilor este for decizional.